Bodycare Reviews

Crema de corp Dove Derma Spa goodness

04/12/2015

Iarna…acel anotimp care ne face să dăm iama în creme, loţiuni şi poţiuni! Şi pentru că pielea uscată nu este tocmai o plăcere am zis să-mi iau o nouă cremă de corp. Aşa am ajuns la Dove ! 

Dove a lansat de curând o gamă nouă de produse pentru corp, Derma Spa.  Mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc, dar până la urmă am ales crema de corp!

Puncte tari / Puncte slabe

# Vine ambalată într-un mic borcan, de 300 ml. Îmi place cum arată: un capac auriu, borcanul alb cu emblema Dove, iar descrierea scrisă cu acelaşi auriu de care vorbeam mai devreme.  Iar pentru a ajunge la cremă trebuie să îndepărtezi o folie din aluminiu.

# Miroase foarte, foarte bine. Nu seamănă cu mirosul clasic de Dove. Mi se pare mai dulceag, uşor vanilat.

#  Mă aşteptam să fie o cremă grasă, untoasă, dar nu. M-am înşelat! Are o textură uşoară, intră repede în piele. Şi nici nu lasă pelicula aceea lipcioasă de care ne ferim toate.

# Am folosit deja mai mult de jumătate şi îmi place la fel de mult ca în prima zi. Îmi lasă pielea catifelată. Deşi e o cremă uşoară, mi se pare că este la fel de hidratantă ca un unt de corp.

# Am tendinţa să folosesc mai multă cremă decât ar fi nevoie pentru că se absoarbe foarte repede şi îmi place foarte mult cum miroase.

# O folosesc cam o dată la două zile şi pentru mine e ok. Dacă aveţi pielea foarte uscată, s-ar putea să preferaţi să o folosiţi mai des.

Concluzie

Probabil v-aţi dat seama deja, îmi place foarte mult  Derma Spa Goodness Body Cream de la Dove! Are un preţ acceptabil şi este la fel de bună ca un unt de corp. Unde mai pui că miroase delicios!

Voi ce folosiţi iarna ? 

_____________________________________
Notă: 10/10
Preţ: aprox. 34 lei
Cantitate: 300 ml
Ingrediente: Aqua Glycerin Caprylic/Capric Triglyceride Cetearyl Alcohol Dimethicone Isopropyl Myristate Glyceryl Stearate PEG-100 Stearate Stearic Acid Ammonium Acryloyldimethyltaurate/VP Copolymer Brassica Campestris Seed Oil Caprylyl Glycol Cetyl Palmitate Disodium EDTA Hippophae Rhamnoides Oil Hydroxystearic Acid Palmitic Acid Parfum Phenoxyethanol Sodium Cetearyl Sulfate Alpha-Isomethyl Ionone Benzyl Alcohol Benzyl Salicylate Butylphenyl Methylpropional Citral Citronellol Coumarin Hexyl Cinnamal Limonene Linalool

 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply coco 15/12/2015 at 5:36 PM

    folosesc unt de cocos, am pielea foarte uscata!

  • Leave a Reply