Empties Random

Empties sau noi produse consumate

22/01/2016

 

Acetona de la Oversa este preferata mea de câţiva ani buni! Curăţă oja repede şi bine! În plus, nu are un miros exagerat de puternic. Nici nu am încercat altceva pentru că îmi place foarte mult !

Lacul de uscare rapidă Revlon Quick Dry Top Coat nu cred că mai are nevoie de prezentare! L-aţi mai văzut la mine şi o să-l tot vedeţi pentru că e ză best! Oja se usucă mult mai repede şi mi se pare mie că şi rezistă mai mult pe unghii! Mereu am o sticluţă de rezervă în caz că rămân fără!

Gel pentru cuticule tot de la Revlon. Este un produs care ajută la înmuierea cuticulelor şi şi-a făcut treaba destul de bine. A fost şi foarte spornic! Cred că îl am de vreo opt luni…Ceea ce e destul de mult!

Essence make me brow este un rimel de sprâncene despre care v-am mai povestit aici. Este un dupe reuşit după cel de la Benefit. Arată foarte frumos pe sprâncene şi este şi foarte ieftin. Deja l-am recumpărat!

Ruj Astor Lipcolor Butter este un ruj de tip creion. Sigur aţi văzut genul acesta de ruj la mai multe firme de cosmetice. Deocamdată l-am încercat doar pe cel de la Astor, dar mi-a plăcut! Este cremos, aproape ca un balsam şi arată foarte frumos pe buze. Nu rezistă foarte mult, dar este ok per total.

Deodorantul Gerovital Natural mi s-a părut destul de bun. Nu conţine alcool, ceea ce înseamnă că pot să-l folosesc imediat după epilat fără niciun fel de probleme. Dacă vă place Dove, varianta cu capac albastru, o să vă placă şi Gerovital pentru că seamănă. Cei de la Gerovital au şi nişte variante mini, super drăguţe şi perfecte pentru poşetă!

Am terminat şi nişte variante travel size de la Clarins. Gelul de curăţare, Daily Energizer Cleansing Gel, mi s-a părut aşa şi aşa. Nu mi s-a potrivit foarte bine. După ce îl foloseam, rămâneam cu senzaţia de piele uscată, piele care “strânge”…

Crema de noapte Multi-Active Night Youth Recovery Cream – este o cremă grasă, hidratantă. Am folosit-o mai mult pe zona gâtului. Pentru tenul meu mixt mi s-a părut prea mult. Cred însă că s-ar potrivi mult mai bine unui ten uscat.

Good Genes de la Sunday Riley este un serum care mi-a plăcut mult, mult, mult de tot! Se poate folosi şi ca mască, dar şi ca serum. Am ales să-l folosesc ca serum, seara. Lasă pielea netedă, semnele de coşuri dispar mult mai repede. Mi-a părut rău când l-am terminat pentru că este un produs exagerat de scump! Motiv pentru care nu o să-l recumpăr prea curând!

Effaclar Duo de la Roche Posay este o cremă care mă ajută să lupt cu monştrii care mă mai vizitează din când în când! Funcţionează foarte bine în special în cazul coşurilor apărute “pe sub piele”, roşii şi dureroase.

Gama Dove Oxygen Moisture pentru păr fin, fără volum m-a atras de prima dată când a apărut pe rafturile din magazine. Am avut şamponul şi masca, însă nu m-au impresionat. Părul meu este vopsit, uscat la vârfuri, gras la rădăcină, fin, fără volum. Şi am crezut că pot rezolva ultimele două probleme cu aceste produse. Din păcate nu a fost aşa. Îmi lasă părul greu de descurcat, nu mi-l hidratează şi nici nu îmi conferă volum. Nu ştiu cum ar fi pe un păr nevopsit…

Ultimul produs consumat este unul pentru baie. Este vorba despre Glazed Apple Bath Jelly de la The Body Shop. Miroase delicios! L-am consumat destul de repede pentru că nu mi s-a părut că face foarte multă spumă şi aveam tendinţa să tot pun în apă.

Cam astea sunt ultimele mele produse consumate! 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply coco 23/01/2016 at 10:29 AM

    eu uit si le arunc! 🙂

  • Leave a Reply