Nails Reviews

Lacul de uscare rapidă de la Revlon

13/03/2016

 

Ce ne dorim toate atunci când ne facem manichiura ? Să reziste şi oja să se usuce repede! 

O să vă povestesc despre un produs de nădejde, pe care îl folosesc de foarte mult timp şi care este răspunsul meu la întrebarea de mai sus!

Puncte tari / Puncte slabe

# Promite uscare rapidă, în 60 de secunde. Într-adevăr, oja se usucă mult mai repede folosind lacul de uscare rapidă de la Revlon, dar nu într-un minut. Depinde foarte mult de numărul de straturi aplicate! În general, aş zice că în 5 minute e ok. Şi cu tot cu retuşuri, dat cu ulei de cuticule sau cremă, în 15 minute sunt gata!

# M-a scăpat de timpul pierdut absolut aiurea, aşteptând să se usuce oja. Cred că stăteam aproape o oră, doar să fiu sigură că nu mă trezesc cu amprente, urme de la haine sau mai ştiu eu ce altceva!

# Am observat că oja îmi rezistă mai mult timp pe unghii de când folosesc top coat-ul Revlon Quick Dry. Fireşte, depinde de la ojă la ojă, dar am ajuns la performanţa de aproape o săptămână! Ceea ce pentru mine este wooow! Şi asta pentru că nu reuşeam să depăşesc pragul de 3-4 zile decât rareori. Uneori nu-mi rezista manichiura nici măcar o zi!

# Are o textură groasă şi dacă scap prea mult  apar nişte bule de aer mici care se văd urât pe unghie. Trebuie, aşadar, un strop de atenţie!

# În momentul în care am consumat aproximativ  jumătate din el, începe să se îngroaşe mai mult şi se aplică greu. Aşa că prefer să-mi cumpăr o sticluţă nouă. S-ar putea să fie un defect general al lacurilor de uscare rapidă. Am mai păţit aşa şi cu cel de la Nubar.

# Revlon mai are un lac de uscare rapidă, Liquid Quick Dry, dar nu mi se pare la fel de bun. L-am cumpărat din greşeala mai demult. Sunt destul de uşor de confundat pentru că au nume asemănătoare. Diferenţa este culoarea: Quick Dry este transparent, Liquid Quick Dry este movuliu !

Concluzie

Îmi place, place, place!!! M-a salvat de multe ori când eram în criză de timp! La un moment dat nu-l mai găseam. Aşa că acum îmi cumpăr mereu sticle de rezervă, nu carecumva să rămân fără. Am vreo trei în stoc! Revlon Quick Dry Top Coat este ajutorul meu de nădejde pentru o manichiură frumoasă şi rezistentă!

 

Voi ce lac de uscare rapidă folosiţi atunci când vă faceţi unghiile ?

__________________________________________

Notă: 9/10

Preţ: aprox. 25 lei

Cantitate: 14,7 ml

Unde se găseşte: magazinele Kendra şi B&B, Douglas, standurile Revlon din hipermarket-uri

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply 2016 - produse preferate: par, corp, unghii. - Beauty Letters 28/12/2016 at 7:59 PM

    […] Lacul de uscare rapidă Revlon l-aţi mai văzut pe aici. Îşi face treaba aşa cum trebuie. M-a salvat de multe ori când eram în criză de timp. V-am povestit mai multe despre el aici. […]

  • Leave a Reply