Random

4 metode de epilat încercate

01/06/2016
metode de epilat

Găsirea metodei perfecte de epilat poate fi uneori o bătaie de cap pentru noi toate. Fie doare, fie irită pielea, fie una, fie alta. Mereu avem o problemă cu epilatul! Iar vara, mai mult ca niciodată. Sau cel puţin, aşa mi se pare mie. De aceea, m-am gândit să povestesc ce metode de epilat am testat până acum, cu bune şi cu rele.

Ce metode de epilat am încercat

Epilatorul electric.

Avantajele aparatului de epilat sunt durata dintre epilări şi faptul că, în timp, firul de păr devine mai subţire. În plus, spre deosebire de ceară, un aparat de epilat electric te ţine mult şi bine! De-a lungul timpului am avut doar epilatoare de la Braun. Iar cel de acum are vreo 5 ani. Poate mai bine. Şi încă mai duce. Este un model cu 40 de pensete şi sistem smart light. Adicătelea are un bec care luminează pielea şi firele de păr se văd mai clar. L-am folosit pe picioare şi braţe exclusiv. În alte zone nu am suportat. (Apropo: este un pic mai dureros la prima şedinţă de epilat. Până te obişnuieşti.) În cazul meu, durata de aşteptare între şedinţe era de maxim o săptămână. Şi asta cu indulgenţă. O şedinţă de epilat îmi lua cam o oră şi jumătate pentru picioare şi aproximativ 15-20 minute pentru braţe. Tips & tricks: iritarea de după trece mai repede dacă folosiţi apă termală sau cremă de gălbenele.

Crema de epilat.

Este una dintre cele mai rapide metode de epilat. Efectul este de scurtă durată. În cazul meu,  ţine maxim trei zile. Am folosit-o foarte rar şi asta pentru că nu suport mirosul. Mi se face rău de la el. Are avantajul de a fi ușor de folosit. Comparativ cu alte metode este şi mai prietenoasă cu pielea.  Nu se irită la fel de repede ca după ceară sau epilat electric. Am folosit cremele de la Farmec şi Veet şi au fost ok. Dacă nu ar fi mirosul, ar fi super!

Lama de ras.

Este cea mai rapidă metodă de epilat. Din păcate, părul creşte foarte repede. Practic, este tăiat la nivelul pielii. De aceea, efectul este de scurtă durată. În cazul meu, a doua zi deja încep să zăresc rădăcina firelor de păr. Avantajul este că nu doare, iar costurile sunt foarte mici. Tips & tricks: balsamul de păr înlocuieşte foarte bine orice spumă de ras. La fel şi gelul de duş Dove Deeply Nourishing. Ambele variante au fost testate cu succes de mine. Şi încă ceva: folosiţi zilnic o cremă hidratantă. Îmi plac mult aparatele de ras Gillette Venus, iar cele din gama Venus& Olay sunt preferatele mele. Le găsesc mai greu în ultimul timp, nu ştiu de ce.

Ceara.

Am încercat şi ceara de unică folosinţă, dar şi ceara normală. Doare. În special, la subraţ. În zona inghinală nu am încercat, dar bănuiala mea este că doare al naibii. Singura zonă în care nu am experimentat durerea a fost pe braţe. Am renunţat la ea pentru că nu eram în stare să mă fac singură. Trebuia să merg la salon. În plus, trebuia să aştept să crească părul. Iar vară nu prea merge aşa. Tips & tricks: resturile de ceară se îndepărtează foarte uşor cu ulei de măsline. Sau cu orice alt produs uleios.

Ce folosesc acum şi ce vreau să încerc

Acum folosesc epilatorul electric pentru braţe. Iar pentru restul zonelor folosesc lama de ras. Nu este cea mai fericită alegere, ştiu. Este însă cea mai rapidă. Pot să fac operaţiunea la duş şi nu-mi ia mai mult de câteva minute. După, folosesc o cremă hidratantă sau o cremă de gălbenele şi gata.

Vreau neapărat să încerc epilatul cu IPL, acasă. O prietenă are un aparat de la Phillips şi este foarte mulţumită de rezultate. A ajuns la 4 săptămâni fără să-i crească părul pe picioare! Ceea ce mie una mi se pare wow! Şi vreau şi eu. Aşa că l-am trecut pe lista de dorinţe de anul ăsta!

 

Sunt curioasă! Voi ce metode de epilat folosiţi? 


Pun poze frumoase pe Instagram!

Follow me  on Facebook!

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply Cristina Iorgulescu 02/06/2016 at 8:25 PM

    Ce frumos ai scris! Eu folosesc epilatorul si mi se pare cea mai ieftina si mai buna metoda. Asa cum ai spus dureaza ceva, dar de exemplu in cazul meu pe brate nu se mai vad fire de par decat in zona cotului si nu ma fac mai des de o data pe luna. In cazul picioarelor vorba ta, o data pe saptamana in timpul verii si la 2 saptamani iarna.
    Cu lama nu ma fac ca ma deranjeaza maxim tepele. Pentru ceara sunt anti-talent si oricum nu as putea sa stau 2 saptamani ca sa-mi creasca pana la o lungime optima.

    http://strumfette.blogspot.ro/

    • Reply Andreea 03/06/2016 at 12:24 PM

      Multumesc mult, Cristina! Mie imi creste parul foarte repede. Chiar si pe brate…Asta e! De asta sunt foarte pornita sa imi iau un aparat cu IPL. Am vazut rezultatele la prietena mea si mi se pare super!

  • Reply iguanitza 09/06/2016 at 8:57 AM

    Am avut o experienta traumatizanta cu crema depilatoare, cand aveam vreo 15 ani – m-am dat pe maini intr-un strat generos..si mirosea atat de rau incat nu as vrea sa o incerc iar ha ha
    Pe la 17 ani am ajuns la un salon si m-am epilat cu ceara pe picioare, maini si inghinal. A durut, insa in timp se mai diminueaza durerea – depinde si de firul de par, cat e de gros sau lung. De atunci ma fac pe maini si inghinal doar cu ceara si parul s-a mai rarit. O data pe luna merg la salon. Pe picioare folosesc aparatul electric de la Braun, insa parca nu imi smulge eficient firele…ori nu stiu eu sa-l folosesc. La axila folosesc tot aparatul electric – am folosit si ceara si nu doare, simti doar o piscatura. Prefer totusi aparatul electric pentru ca cu ceara se vad fire care cresc dupa o saptamana.
    Acum mi-am luat un aparat cu ceara roll-on si ma fac cu ala pe maini si pe picioare si sunt multumita. Imi luasem de la Veet, insa rezerva e scumpa si altele nu se potrivesc (pentru ca e mica, 50 ml fata de 100 ml), iar de cateva zile mi-am luat un aparat normal, cu rezerva de 100 ml (care costa 6-7 lei) si am scapat de o grija. Ma mai duc la salon doar pentru inghinal.

    Iti recomand sa incerci si tu epilatul cu ceara – nu doare atat de tare.

    • Reply Andreea 09/06/2016 at 6:38 PM

      Mie de la crema de epilat mi s-a facut rau efectiv. Mirosea oribil! Bleah :)) La axila am incercat cu ceara calda si mi s-a parut mult prea dureros pentru standardele mele. De atunci, nu am mai pus pic de ceara in zona axilelor. :))
      Roll on cu ceara am avut si eu, mai demult. Il foloseam pentru picioare. Dar am nevoie de cineva sa traga benzile. Mie imi este mila si trag prea incet. :)) Trebuie sa mai exersez probabil. Oricum, sunt a weirdo: nu am nici o problema sa plimb epilatorul electric aproape o ora pe mine, dar cele cateva secunde de durere la ceara ma deranjeaza. 🙂

      Acum sunt obsedata de aparatul cu IPL pentru acasa. Prietena mea il are cam de jumatate de an si este foarte multumita. Vreau sa-l incerc si eu, neaparat. Ma incadrez la culoarea pielii, a parului…Sa vedem ce iese pana la urma.

  • Reply loredanamanciu 08/09/2016 at 3:41 PM

    Si eu am incercat metodele mentionate de tine. Pot sa iti spun urmatoarele lucruri, din experienta mea personala.
    Inghinal ma fac cu ceara la cosmeticiana mea de mai bine de 3 ani – parul s-a rarit, si chiar nu mai doare!!!!
    Ceara o folosesc la axila si pe brate, insa nu ma fac singura. Pana in vara asta, am folosit ocazional si epilatorul electric pentru a ma epila pe picioare, dar si ceara. Am un kit complet si imi cumpar ceara propriu zisa de la Kallos de regula, la fel si benzile. Insa de vreo luna jumatate am descoperit noile creme depilatoare de la Farmec, si le folosesc in fiecare saptamana, dar doar pe picioare.
    Am o lama de ras in casa, insa doar in cazul unei maxime urgente!!! nu recomand nimaui lama de ras – lasa firul gros, creste repede, te poti taia daca te grabesti. Insa cel mai naspa e ca a doua zi o iei de la capat. Si eu am folosit-o o lunga perioada de timp, insa m-am lecuit!

    • Reply Andreea 08/09/2016 at 9:15 PM

      Dupa 3 ani de “tortura” cred si eu ca nu mai doare! Glumesc! 🙂 Stiu ca exista si epilat cu ceara nedureros sau cel putin suportabil…doar ca nu l-am descoperit eu inca. Sunt extrem de tentata de aparatele Lumea de la Philips. O prietena are unul acasa si e super multumita.

    Leave a Reply